Ierom. Agapie Corbu – Dialoguri
Toate dialogurile din acest volum privesc viaţa sufletului creştin şi oferă o multitudine de idei caleidoscopice provenite din Scriptură, Filocalie, filozofie antică, literatură medievală şi chiar din IT-ul contemporan. Dacă ar fi fost prinse într-un sistem sau tratat rigid, s-ar fi sufocat. De aceea, cei doi interlocutori sunt puşi să le articuleze dialogic şi să construiască cu ele o imagine mlădioasă a vieţii creştine şi a spiritului uman, punctul de fugă al fiecărui dialog, tema sa centrală devenind liantul lor suplu. În formularea sa sintetică, titlul dă tonul, ritmul şi funcţionalitatea arhitecturii dialogului în care se integrează tăcut, dar elocvent, şi elementele natural (pustia), arhitectural (o chilie bizantină dotată modern) şi duhovnicesc („căminul virtuţii“, Sfântul Munte). Prin atmosfera sa generală, locul imprimă discuţiei o măreţie hieratică, induce o stare lăuntrică de sobrietate în armonie cu exuberanţa ideilor şi mobilizează la asumare practică. Atitudinea plină de civilitate a convorbitorilor – ea însăşi o lecţie de spiritualitate creştină –, altitudinea intelectuală la care ajunge discuţia, disponibilitatea celor doi de a ieşi din orice încorsetare a vreunei măşti fals-evlavioase sau atotştiutoare fac cititorul să participe, pe măsura supleței sale interioare, la o manifestare clasică a felului patristic de a fi, de a gândi, de a discuta, de a relaţiona şi de a aborda necrispat şi necomplexat teologia.